<<< Toate categoriile

Interzicerea tratamentelor inumane şi degradante (art. 3 CEDO): Portul de lanţuri şi cătuşe de către un deţinut şi prezenţa gardienilor penitenciarului în timpul consultaţiilor medicale


JurisClasor CEDO - Iunie 2011, 07

În hotărârea CEDO pronunţată în cauza Duval c. Franţei, nr. 19868/08, Curtea a statuat că lanţurile şi cătuşele impuse unui deţinut, combinate cu prezenţa constantă a paznicilor sau a poliţiştilor în timpul unei consultaţii medicale care prezenta un anumit caracter intim, în afara locului de detenţie, constituie un tratament inuman şi degradant, Franţa fiind condamnată pentru încălcarea art. 3 din Convenţie. 

În această hotărâre, Curtea a reamintit că, în mod normal, purtarea cătuşelor nu ridică probleme din punctul de vedere al art. 3 din Convenţie, atunci când este consecinţa unei detenţii legale şi nu au fost constatate folosirea forţei ori expunerea publică, cu depăşirea a ceea ce în mod rezonabil poate fi considerat ca fiind necesar, iar utilizarea lanţurilor pe durata consultaţiilor medicale rămâne o problemă acută din perspectiva art. 3 din Convenţie, la fel ca şi purtarea lanţurilor de către un deţinut care este transferat la un spital. În speţă, s-a considerat că măsura nu a fost în mod «strict necesară exigenţelor de securitate», că «astfel de măsuri de constrângere şi de supraveghere au fost de natură să cauzeze o senzaţie de arbitrar, un sentiment de inferioritate şi de nelinişte ce au atins un grad de umilire care a depăşit acel nivel inevitabil de umilire pe care examenele medicale în creează deţinuţilor».

 

În doctrina franceză, s-a arătat că această condamnare aduce două precizări ce constituie o confirmare a poziţiei Curţii privind stimularea autorităţilor şi jurisdicţiilor franceze în vederea creşterii protecţiei deţinuţilor. 

Astfel, s-a arătat că, în primul rând, Curtea a considerat că acele căi de atac naţionale prezentate de guvernul francez (acţiunea în contencios administrativ ce putea atrage responsabilitatea autorităţilor penitenciare – Conseil d`Etat, Chabba, nr. 244663; recursul pentru excesul de putere contra deciziilor aceloraşi autorităţi – Conseil d`Etat, PayetPlanchenault  şi  Boussouar, nr. 306432, 290420 şi 290730) nu prezentau un  «nivel suficient de certitudine», cel puţin la momentul când s-au petrecut faptele şi în privinţa litigiilor concrete («aspectul privind responsabilitatea autorităţilor penitenciare referitor la organizarea escortei deţinuţilor ce fac obiectul unei recuperări medicale» şi chestiunea de a şti dacă «măsura extragerii şi asigurarea securităţii făceau parte din categoria măsurilor susceptibile de a fi supuse acestor căi de atac»). In consecinţă, s-a reţinut că aceste măsuri nu erau supuse «căilor de atac prevăzute de dreptul naţional» care trebuia să fie utilizate înainte de depunerea plângerii la Curte.  

În al doilea rând, abordarea din partea autorităţilor şi jurisdicţiilor franceze, în special a Consiliului de Stat  (OIP-secţia franceză c. Ministèrului de  Justiţie, nr. 276017 cu privire prezenţa unui gardian al penitenciarului în timpul unei examinări medicale; M. Pierre A., nr. 324555), trebuie, pe viitor, să fie mai severă şi restrictivă în ce priveşte portul de cătuşe şi lanţuri în timpul examinărilor medicale. De altfel, era previzibilă această poziţionare a Curţii în această privinţă; Curtea a reamintit că CPT alertase deja autorităţile franceze în privinţa faptului că «examinarea deţinuţilor în timp ce erau supuşi unor măsuri de constrângere era o practică discutabilă, atât din punct de vedere etic, cât şi clinic» (Studiul privind accesul deţinuţilor la asistenţă medicală).

 

Jurisprudenţa în cauzele împotriva României a relevat probleme asemănătoare. Astfel, în cauza Tănase c. României, 12 mai 2009, nr. 5269/02, s-a constatat încălcarea art. 3 din Convenţie, având în vedere că reclamantului i s-a aplicat un tratament inuman şi degradant din cauza menţinerii lui în arest, în ciuda stării sale de sănătate şi din cauza imobilizării lui cu cătuşe de mobilier în timpul spitalizării la Spitalul „Sfântu Ioan”.

Curtea a constatat că Guvernul nu a invocat gradul de pericol reprezentat de reclamant pentru a justifica imobilizarea sa la pat. De altfel, reclamantul a făcut obiectul unor cercetări penale pentru infracţiuni cu caracter economic şi neviolent şi nu exista nicio menţiune referitoare la un comportament violent din partea sa în documentele furnizate la dosar.

În speţă, ţinând seama de starea de sănătate a reclamantului, de absenţa totală a antecedentelor care să genereze temerea unui risc pentru securitate şi de faptul că spitalizarea a avut loc în vederea unei intervenţii chirurgicale, Curtea a considerat că legarea cu cătuşe era disproporţionată în raport cu necesităţile securităţii, cu atât mai mult cu cât un poliţist a fost plasat în faţa camerei reclamantului să îl păzească.

 

Jurisprudenţă relevantă:

Cu privire la portul de lanţuri de către deţinuţi şi măsurile de securitate ale penitenciarului:

Paradysz c. Franţei, nr. 17020/05; Henaf c. Franţei, nr. 65436/01; Payet c. Franţei şi El Shennawy c. Franţei, nr. 19606/08 şi nr. 51246/08.

Cu privire la sănătatea persoanelor private de libertate: 

Raffray Taddei c. Franţei, nr. 36435/07; Elefteriadis c. României, nr. 38427/05; Xiros c. Grèciei,  nr. 1033/07.

Cu privire la drepturile şi protecţia persoanelor private de libertate în general: 

Premininy c. Rusiei, nr. 44973/04; Scoppola c. Italiei (nr. 3), nr. 126/05; Donaldson c. Marii Britanii, nr. 56975/09; Jaremowicz c. Poloniei şi Frasik c. Poloniei, nr. 24023/03 şi nr. 22933/02; Enea c. Italiei,  nr. 74912/01.