<<< Toate categoriile

Cauza Vartic c. României (nr. 2), hotărârea Secţiei a III-a din 17 decembrie 2013 (cererea nr. 14150/08)


JurisClasor CEDO - Decembrie 2013, 30

Încălcarea art. 9 din Convenţie întrucât autorităţile naţionale nu au asigurat reclamantului o dietă vegetariană în acord cu exigenţele religiei budiste practicate de acesta.

Neîncălcarea art. 3 din Convenţie, autorităţile naţionale asigurând reclamantului un tratament medical adecvat afecţiunilor sale.

1. Situaţia de fapt

În prezent reclamantul este deţinut în Penitenciarul Jilava fiind în executarea unei pedepse de 25 ani. În perioadele 30 aprilie -12 mai 1998 şi respectiv 09-21 februarie 2009 a fost încarcerat în Penitenciarul Rahova.

La 18 aprilie 2006 reclamantul a fost dignosticat cu hepatită cronică, iar ulterior, în urma unor examinări medicale s-a stabilit că reclamantul poate fi tratat în regim de detenţie, impunându-se noi teste pentru a se decide dacă i se impune administrarea de Interferon.

Din anul 2006 a solicitat să i se asigure hrană vegetariană în acord cu cerinţele cultului budist practicat de acesta, susţinând totodată că acest tip de dietă este una potrivită afecţiunii sale

Autorităţile Penitenciarului Rahova l-au informat pe reclamant că regulamentul nu prevede acest tip de dietă însă acesta poate solicita să i se asigure mâncare de post fără produse de origine animală(norma 17), meniu care era asigurat, la cerere, deţinuţilor de religie ortodoxă.

Reclamantului i s-a asigurat un tip de dietă specifică persoanelor bolnave (norma 18), însă meniurile corespunzătoare acestui diete includeau şi caerne de porc.

Potrivit susţinerilor părţilor, în penitenciar se asigurau persoanelor deţinute 17 tipuri de dietă adaptate vârstei, sexului, situaţiei medicale sau disponibilităţii pentru muncă, însă cu excepţia celui privitor la mâncarea de post, nici unul nu era conceput prin raportare la cerinţele religioase.

La 26 ianuarie 2007 reclamantul a formulat o plângere adresată judecătorului delegat din cadrul Penitenciarului Rahova, invocând că i s-a asigurat un tratament discriminatoriu întemeiat pe credinţele sale religioase precum şi faptul că autorităţile nu i-au asigurat tratament cu Interferon.

Judecătorul delegat i-a respins plîngerea ca neîntemeiată cu motivarea că autorităţile spitalului contactaseră „Grupul pentru Meditaţie Budistă” pentru obţinerea de informaţii privind regulile de dietă specifice acestui cult şi se arătaseră deschise la a adapta corespunzător dieta reclamantului. Totodată judecătorul a arătat că reclamantul a primit tratamentul prescris de medici, cu toate că în februarie 2007 acesta refuzase un nou consult medical într-un spital public.

Judecătoria a respins ca neîntemeiată contestaţia reclamantului împotriva încheierii judecătorului delegat, cu argumentul că Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2713/C/2001, aplicabil în materie, nu conţine precizări privitoare la dieta vegetariană iar la alegaţiile privind lipsa de tratament medical, instanţa a răspuns că în cazul reclamantului a fost doar stabilit diagnosticul de hepatită fără să se fi decis încă, dacă se impune sau nu tratamentul cu Interferon.

 La 21 februarie 2008 reclamantul a formulat o nouă plângere către judecătorul delegat privind lipsa tratamentului cu Interferon, care a fost respinsă cu argumentul că reclamantul a fost investigat în Spitalul Cantacuzino,desfăşurarea testelor fiind în curs, urmând a se stabili dacă este sau nu indicat reclamantului tratamentul cu Interferon. De asemenea s-a reţinut de către judecător că reclamantul a primit dieta recomandată persoanelor bolnave. Instanţa a respins calea de atac a reclamantului cu argumentul că situaţia medicală a acestuia este încă în curs de examinare ca urmare a testelor efectuate.

Începând cu data de 01 octombrie 2008, potrivit susţinerilor Guvernului, reclamantului i s-a administrat săptămânal tratament cu Interferon precum şi cu hapatoprotectoare şi hepatotropice. Reclamantul a recunoscut că a beneficiat de tratament cu Interferon susţinând însă ca acesta a fost întrerupt de trei ori, fără a indica exact perioada şi negând că a beneficiat fără plată de hepatoprotectoare.

La 16 aprilie 2009 Tribunalul Bucureşti i-a respins reclamantului cererea de întrerupere a executării pedepsei, instanţa apreciind că nu există elemente care să confirme că situaţia sa medicală s-a înrăutăţit in cursul detenţiei.

În anii 2009-2010 reclamantul a fost tranferat de patru ori pentru diferite investigaţii, inclusiv la Spitalul Cantacuzino pentru testarea viremiei. În dosarul medical al reclamantului se menţionează că acesta prezintă probleme de disc, deviaţia septului nazal şi tulburări de personalitate, afecţiuni pentru care a fost examinat şi tratat în periada detenţiei

2. Aprecierile Curţii

2.1. Asupra încălcării art. 9 din Convenţie

Reclamantul s-a plâns de faptul că prin refuzul autorităţilor de a-i asigura o dietă vegetariană impusă de regulile cultului budist, i s-a încălcat libertatea de manifestare a religiei sale prevăzută de art.9 din Covenţie

2.1.1. Asupra admisibilităţii

Curtea a respins excepţia incompatibilităţii ratione materiae invocată de Guvern, arătând că art.9 din Convenţie este aplicabil în cauză, atâta vreme cât restricţiile alimentare pot fi considerate acte religioase motivate (cauza Cha’are Shalom Ve Tsedek c. Franţei, [M.C.], nr.27417/95, par.73) iar decizia individuală de a adera la o dietă vegetariană poate fi inspirată de religia budistă. Totodată, obligaţia de imparţialitate şi neutralitate a statului este incompatibilă cu orice putere de a aprecia legitimitatea crezului religios (cauza Leyla Şahin c.Turciei, [M.C.], nr.44774/98, par.107).

Curtea a respins şi excepţia absenţei unui prejudiciu semnificativ subliniind că acest criteriu, prevăzut de art. 35 par.3 lit. b din Convenţie şi inspirat de principiul de minimis non curat praetor, presupune, în aprecierea gravităţii şi severităţii încălcării, luarea în considerare atât a percepţiei subiective a reclamantului cât şi a mizei obiective a cazului.(cauza Eon c.Franţei, nr.26118/10, 14 martie 2013, par.34). În cauză Curtea a constatat că reclamantul a acordat o mare importanţă cererii sale de a i se asigura o dietă corespunzătoare religiei sale, importanţă relevată de numeroasele solicitări adresate conducerii penitenciarului precum şi de acţiunile în justiţie formulate de acesta. Astfel reclamantul a ridicat o prolemă care nu poate fi uşor cuantificată financiar şi care, deşi nu are un impact imediat poate avea, mai degrabă, efecte pe o perioadă mai lungă de timp.

2.1.2. Asupra fondului

Curtea a apreciat că cererea reclamantului asupra încălcării art. 9 din Convenţie trebuie analizată din perspectiva obligaţiilor pozitive ce incumbă statului pârât, prin respectarea cărora trebuie să se asigure un just echilibru între interesele individuale şi cele ale societăţii, statul având o marjă de apreciere în identificarea măsurilor ce trebuie luate pentru a se asigura respectarea Convenţei.

Curtea a înlăturat apărarea Guvernului care a pus la îndoială sinceritatea reclamantului privitoare la credinţa sa religioasă, Guvernul motivând că, adesea, persoanele deţinute abuzează de liberattea lor de religie în scopul de obţine hrană mai bună. Curtea a subliniat că alegaţia Guvenului nu este susţinută de nici o probă, reclamantul prezentând într-o manieră coerentă crezul său în religia budistă.

Curtea a luat act de faptul că reclamantul a solicitat hrană vegetariană aşa cum impune religia sa, însă acesta a primit un meniu care includea carne, pe considerentul că acest tip de meniu era recomandat persoanelor bolnave.

Deşi Curtea s-a arătat dispusă să accepte că pregătirea unui meniu vegetarian pentru un singur deţinut din penitenciar poate ridica probleme financiare pentru instituţia penitenciarului şi indirect, asupra calităţii condiţiilor acordate celorlalte persoane deţinute, aceasta a învederat că trebuie analizat dacă a fost asigurat un just echilibru între interesele instituţiei, ale celorlalte persoane condamnate şi interesele particulare ale reclamantului.

Curtea a reţinut că reclamantul a fost privat de soluţii alternative la nevoile sale de hrană, o dată cu apariţia Ordinului Ministrului Justiţiei nr.3042/2007 care interzicea primirea pachetelor cu hrană trimise prin poştă. Chiar dacă reclamantul mai putea primi pachete cu hrană de la familie în timpul vizitelor, această posibilitate era una cu efecte reduse, reclamantul fiind dependent de siuaţia financiară şi geografică a familiei .

Spre deosebire de cauza Cha’are Shalom Ve Tsedek c. Franţei, (precitată, par. 81-82) în care au fost identificate mai multe soluţii alternative la îndemâna asociaţiei reclamante de a procura tipul de carne cerut de ritualul religios, în prezenta cauză Guvernul nu a indicat dacă aemenea măsuri alternative erau disponibile reclamantului.

 În final Curtea a reamintit că Recomandarea (Rec 2006/2)Comitetului de Miniştri ai statelor membre referitoare la Regulile Penitenciare Puropene stipulează că persoanelor deţinute trebuie să li se asigure hrană în acord cu religia lor. Tot astfel, recent, în jurisprudenţa sa, Curtea a atras atenţia autorităţilor naţionale asupra importanţei acestui act în pofida caracterului său de recomandare (cauza Slawomir Musial c. Poloniei, nr. 28300/06, 20 ianuarie 2009, par.96)

Curtea a concluzionat că, în pofida marjei de apreciere ce le este recunoscută, autorităţile naţionale nu asigurat un just echilibru între interesele instituţiei penitenciare şi cele ale reclamantului privitoare la libertatea de manifestare a religiei prin respectarea regulilor religiei budiste.

A existat astfel o încălcare a art. 9 din Convenţie.

2.2. Asupra încălcării art. 3 din Convenţie

Reclamantul a susţinut că a contactat hepatita de tip C în perioada detenţiei iar autorităţile Penitenciarului Rahova nu i-au asigurat un tratament medical adecvat, ceea ce contravine cerinţelor art. 3 din Convenţie.

Curtea a amintit că, deşi art. 3 din Convenţie nu poate fi interpretat ca instituind obligaţii în sarcina statului de a pune persoanele condamnate în libertate din motive de sănătate, acest text impune statelor obligaţia de a proteja starea fizică a persoanelor private de libertate, inclusiv prin acordarea unei asistenţe medicale corespunzătoare.

În cauză, Curtea a constatat că în anul 2006 , în timp ce se afla deţinut în Penitenciarul Rahova, reclamantul a fost diagnosticat cu hepatita tip C, acesta susţinând că a fost infectat în cursul anului 2004 prin folosirea unor instrumente medicale nesterilizate.

Având în vedere că la momentul arestării sale, în anul 1996, în dosarul său medical nu era menţionată existenţa acestei boli iar reclamantul nu a făcut dovada că anterior anului 2006 ar fi fost supus unor teste de sânge pentru hepatită, Curtea a reţinut că alegaţia privitoare la infectarea prin utilizarea unor instrumente nesterilizate nu este susţinută de nici un element probator.

Mai mult, din actele medicale existente nu poate fi trasă o concluzie rezonabilă cu privire la momentul în care reclamantul ar fi contactat hepatita.(mutatis mutandis , cauza Iamandi c. României, nr. 25867/03, 01 iunie 2010).

În ceea ce priveşte obiecţia reclamantului relativă la lipsa unui tratament adecvat pentru infecţia sa, Curtea a reţinut că din documentele medicale rezultă că la momentul în care reclamantul formulase plângerile şi acţiunile în justiţie în faţa autorităţilor române, tratamentul cu Interferon era doar sugerat de medici care au recomandat efectuarea de noi teste pentru a avea completat tabloul viremic, astfel că la momentul soluţionării acţiunilor sale, dosarul medical era incă în analiza peronalului medical.

Din octombrie 2008 reclamantul a primit săptămânal, fără plată, tratament cu Interferon, fără ca acesta să poată indica perioadele în care, aşa cum susţine, a fost întrerupt tratamentul.

Tot astfel, chiar acceptând că reclamantului nu i s-au administrat hepatoproptectoare în echilibrarea tratamentului cu Interferon, Curtea a apreciat că această împrejurare nu este de natură să releve o neîndeplinire a obligaţiilor pozitive ale statului de a proteja sănătatea reclamantului.

Cu privire la celelalte afecţiuni ale reclamantului, Curtea a reţinut că autorităţile naţionale au făcut eforturi de a satisface cerinţele impuse de situaţia medicală a reclamantului, prin trimiterea regulată a acestuia către medicii din interiorul penitenciarului sau din afară, reclamantului fiind prescris şi administrat tratament în mod regulat.

Pentru aceste motive Curtea a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil, potrivit art. 35 par.3 lit. (a) şi par. 4 din Convenţie.

2.3. Asupra altor încălcări

Reclamantul a invocat o serie de alte încălcări, întemeiate pe art. 3, art. 6 par.1, art. 13 şi art. 14 din Convenţie precum şi pe art. 2 din Protocolul nr.7 la Convenţie.

 Constatând că nu se relevă nici o aparentă încălcare a drepturilor şi libertăţilor prevăzute de Convenţie, Curtea a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil potrivit art. 35 par. 3 (a) şi par. 4 din Convenţie

3.Satisfacţia echitabilă

Curtea a dispus ca statul român să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, suma de 3000 EUR cu titlu de daune morale.