<<< Toate categoriile

Scurgerea în presă a convorbirilor interceptate. Condițiile detenției pe parcursul arestării preventive a reclamantului. Menținerea în mod justificat a măsurii arestului preventiv pentru o perioadă de 1 an, 3 luni și 19 zile - cauza Voicu c. României


JurisClasor CEDO - Iunie 2014, 11

1. Situaţia de fapt

În hotărârea din data de 10 iunie 2014 pronunțată în cauza Voicu c. României (cererea nr. 22015/10), Curtea a reținut că, în data de 10 decembrie 2009, Direcția Națională Anticorupție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a început urmărirea penală împotriva reclamantului pentru pretinsa săvârșire a infracțiunii de trafic de influență. În mod special, procurorul a susţinut că: (i) reclamantul a acceptat suma de 200.000 EUR de la un om de afaceri, C.C., pentru a folosi relația sa cu judecătorul F.C. din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea influențării soluției unui dosar care se afla pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în care era implicată societatea lui C.C. și o companie de stat. (ii) că ar fi acceptat bani de la M.L., sub pretextul achitării unor consultații juridice prin cabinetul său de avocatură, în scopul de a-i facilita întâlnirea cu șeful poliției pentru a discuta o anchetă în desfăşurată împotriva lui M.L.

Pe data de 11 decembrie 2009, atunci când reclamantul se întorcea acasă cu un autovehicul aparținând Senatului, a fost oprit de către o altă mașină din care au ieșit mai multe persoane înarmate care l-au scos pe reclamant din mașină, și de față cu vecinii reclamantului și cu alți trecători, l-au încătușat și l-au dus cu mașina la sediul DNA, unde a fost informat de urmărirea penală desfășurată împotriva sa.

În aceeași zi, reclamantului i-a fost interzis dreptul de a părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile, iar pe data de 9 martie 2010, procurorul a solicitat Parlamentului încuviințarea arestării preventive a reclamantului.

Scurgerile în presă

Din momentul în care DNA a informat publicul cu privire la urmărirea penală începută față de reclamant, mass-media a arătat un interes crescut față de această cauză. Mai multe analize au fost difuzate în care jurnaliști și politicieni au comentat public despre acele fapte.

Extrase din conversațiile purtate între coinculpați, obținute prin interceptarea convorbirilor telefonice desfășurate în operațiunea de supraveghere anterioară urmăririi penale, au fost publicate în ziare înainte ca reclamantul și coinculpatul să fie trimiși în judecată. Acele extrase creau impresia că reclamantul și judecătorul F.C. au încercat să influențeze pe unii dintre judecătorii din completul care judeca dosarul comercial în care era implicat C.C., și l-ar fi ținut la curent pe acesta din urmă despre pretinsele încercări. În conversațiile purtate, reclamantul și coinculpații își manifestau dezamăgirea că soluția în cauză nu a fost favorabilă lui C.C., și făceau presupuneri dacă ceilalți judecători din complet ar fi fost influențați de către altcineva.

Transcrierile convorbirilor telefonice interceptate în timpul operațiunii de supraveghere au apărut pentru prima oară în presă între 18 și 22 martie 2010. Alte mijloace de probă din dosarul de urmărire penală au fost de asemenea publicate și comentate în presă.

Arestarea preventivă a reclamantului

După ce Senatul a încuviințat arestarea preventivă a reclamantului, Înalta Curte de Casație și Justiție, în examinarea propunerii de arestare preventivă a reclamantului, l-a audiat pe acesta  și pus în dezbatere propunerea procurorului. A ascultat susținerilor ambelor părți, a analizat mijloacele de probă aduse de către procuror și a concluzionat că existau indicii temeinice și probe în dosarul de urmărire penală din care să rezulte că reclamantul a săvârșit fapta de care este acuzat și că a abuzat de funcția importantă pe care o deține, aducând prejudicii atât reputației puterii legiuitoare cât și celei judecătorești precum și subminarea încrederii societății în sistemul judiciar. A apreciat prin urmare că pericolul concret pe care în crea reclamantul pentru ordinea publică era suficient pentru a justifica privarea sa de libertate.

Recursul reclamantului a fost respins în data de 2 aprilie 2010.

În data de 12 aprilie 2010, Înalta Curte a respins cererea reclamantului de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că există indicii că reclamantul a încercat influențarea unuia dintre martor și crearea unor probe false în apărarea sa.

Înalta Curte a verificat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive de 10 ori iar reclamantul a solicitat de mai multe ori înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligaţia de nu părăsi localitatea. Astfel, instanța a apreciat că există indicii temeinice privind săvârșirea faptelor de către reclamant iar privarea sa de libertate în continuarea era necesară având în vedere dificultatea anchetării unor astfel de fapte. Având în vedre și jurisprudența Curții Europene, Înalta Curte nu a considerat  că este oportună înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsura preventivă mai ușoară.

Ulterior, de 5 ori Înalta Curte a apreciat că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive și a fost dispusă înlocuirea măsura arestării preventive luata fata de reclamant cu măsura preventiva a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Fiecare dintre aceste încheieri a fost însă desființată de Completul de 5 Judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a menținut arestarea preventivă a reclamantului, apreciind că gravitatea faptelor de care era acuzat reclamantul, modalitatea efectivă de comitere, precum și încercarea de a influența un martor erau temeiuri suficiente pentru a menține arestarea preventivă a acestuia.

Pe data de 12 iulie 2011 o cerere de înlocuire formulată de către reclamant a fost admisă iar Completul de 5 judecători a respins pe 18 iulie 2011 recursul procurorului formulată împotriva încheierii de admitere, reclamantul fiind eliberat în aceeași zi.

Condițiile detenției pe parcursul arestării preventive a reclamantului

Reclamantul a fost arestat pe data de 30 martie 2010 și a fost menținut în arest preventiv până pe data de 12 iulie 2011. Acesta a descris condițiile generale ale detenției astfel: era foarte frig în celulă, apa caldă era disponibilă numai o oră pe săptămână și lipseau condițiile de igienă elementară. A trebuit să împartă o celulă de 9m2 cu alți 10 deținuți și lipsa spațiului ducea la conflicte violente în interiorul celulei.

Conform informațiilor comunicate de către Administrația Națională a Penitenciarelor, reclamantul a fost ținut în Centrul de Reținere și Arest Preventiv nr. 1 pe 30 martie 2010 și din nou, din 16 aprilie 2010 până pe 13 iulie 2010. Acesta a fost ținut în două celule, una de 9 mp cu patru paturi și cealaltă de 14,57 mp cu șase paturi. Celule erau complet ocupate la momentul respectiv. Fiecare celulă avea paturi, scaune, un veceu turcesc, o chiuvetă cu apă caldă și rece și un duș separat de restul spațiului printr-o perdea. Deținuții curățau ei înșiși celulele cu produse de curățat care le erau date de către administrația penitenciarului sau cumpărate de către deținuți.

Reclamantul a descris celule ca fiind prost luminate și ventilate precum și urât mirositoare. A mai arătat că din cauză că veceul nu era separat de restul încăperii, deținuții nu aveau intimitate atunci când îl foloseau.

Din datele deținute rezultă că din 30 martie până în 16 aprilie 2010 reclamantul a fost încarcerat în Spitalul Penitenciar Jilava într-o cameră de spital de 30mp care era dotată cu 5 paturi și avea acces la apă caldă de două ori pe săptămână.

Reclamantul a petrecut restul duratei de arest preventiv în Penitenciarul Rahova unde, la cererea sa și datorită faptului că era senator, într-o celulă destinată persoanelor vulnerabile. Celula avea o suprafață de 24,59mp, avea 8 paturi suprapuse și era complet ocupată la momentul respectiv.

Condițiile în care a fost transportat reclamantul pe parcursul detenției

Pe data de 28 februarie 2011 reclamantul a fost transportat de la Penitenciarul Jilava la parchetul din Pitești și retur, un drum de 2 ore. Potrivit reclamantului, au plecat dimineața din Penitenciarul Rahova. A fost transportat într-o dubă a penitenciarului. Deși temperatura exterioară era de aproximativ 2 – 3 grade Celsius duba nu era încălzită; mai mult, aer rece din exterior intra prin cele două trape din plafon care nu putea fi închise până la capăt. Reclamantul, care era singur în spatele dubei, nu avea de ce se sprijini sau de pe ce se așeza, trebuind astfel să stea în picioare pe tot parcursul călătoriei, fără a avea de ce se ține.

Administrația Penitenciarelor a comunicat Guvernului faptul că reclamantul a fost transportat într-o dubă având o capacitate de 16 locuri. Aceasta avea de asemenea guri de aerisire exterioare și artificiale, un sistem de încălzire și iluminare artificială, care a rămas deschisă pe tot parcursul călătoriei pentru a permite gardienilor să supravegheze deținuții. Reclamantul a fost transportat singur și prin urmare avea la dispoziție 10 locuri.

2. Aprecierile Curţii cu privire la pretinsele încălcări

2.1. Pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție prin încătușarea reclamantului în public

Curtea a reiterat că recent a analizat cereri identice invocate de F.C. și C.C., coinculpații reclamantului în faza procedurilor naționale. În acele cauze, Curtea a constatat că persoanele interesate aveau la dispoziție remedii interne efective prin care să se plângă de faptul că au fost văzuți încătușați în public.

Curtea nu a găsit nici un motiv pentru a reveni asupra acelor constatări în prezenta cauză și a reafirmat că reclamanții ar fi trebuit să se plângă autorităților cu privire la încătușarea lor în locuri publice.

Prin urmare, acest capăt de cerere a fost respinsa pentru neepuizarea căilor de atac interne.

2.2. Pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție ca urmare a condițiilor detenției pe durata în care reclamantul a fost arestat preventiv

În cauza de față, având în vedere toate documentele aflate la dispoziția sa, Curtea a constatat că spațiul personal de care a putut să se bucure reclamantul este inferior cerințelor stabilite prin jurisprudența sa. Guvernul nu a avansat nici un argument care să-i permită Curții ajungă la o altă concluzie în cauza de față. Mai mult, susținerile reclamantului privind supraaglomerarea și condițiile lipsite de igienă sunt în concordanță cu constatările de ansamblu ale CPT în privința închisorilor din România.

Faţă de aceste considerente, Curtea a considerat că aceste condiţii de detenţie i-au cauzat reclamantului suferinţe mai mari decât cele inerente privării de libertate şi care au atins pragul de intensitate al tratamentelor degradante prevăzut de art. 3.

A existat, prin urmare, o încălcare a art. 3 din Convenţie cu privire la condiţiile materiale ale detenţiei reclamantului pe durata în care acesta a fost arestat preventiv.

2.3. Pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție ca urmare a condițiilor în care a fost transportat reclamantul pe parcursul detenției

Curtea a constat că versiunea reclamantului și cea a Guvernului sunt contradictorii sub acest aspect.

Având în vedere lipsa oricărei mențiuni din fișa medicală a reclamantului că ar fi avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a făcut acest drum, faptul că nu există nici un indiciu că reclamantul ar fi solicitat gardienilor o pătură și că aceștia l-ar fi refuzat, Curtea a considerat că nu există suficiente probe din care să reiasă că reclamantul a fost transportat în condiții contrare exigențelor art. 3 din Convenție.

2.4. Pretinsa încălcare a art. 5 par. 3 din Convenție

Curtea a constatat că în cauza de față reclamantului i-a fost impusă inițial obligația de a nu părăsi localitatea iar după două luni, pe 30 martie 2010, a fost arestat preventiv. Privarea sa de libertate a fost analizată temeinic în fiecare lună până când a fost pus în libertate în timpul procesului pe data de 18 iulie 2011. Prin urmare, reclamantul a petrecut în total o perioadă de 1 an, 3 luni și 19 zile în stare de arest preventiv.

Curtea a constatat că instanțele naționale și-au întemeiat hotărârile de menținere a arestului preventiv pe: (i) riscul ca reclamantul să încerce să influențeze probatoriul în cauză (ii) impactul pretinselor fapte asupra ordinii publice. În acest sens, instanțele au analizat fiecare circumstanță a cauzei, realizând o motivare care a avut în vedere situația particulară a reclamantului. Acestea au examinat de fiecare dată oportunitatea aplicării unei măsuri preventive mai blânde.

A fost, de asemenea, remarcat faptul că motivele folosite de către instanțele naționale au rămas neschimbate pe parcursul întregului proces. Cu toate acestea, Curtea a considerat că o asemenea situație este justificată, mai ales având în vedere perioada scurtă de timp între cele două analize realizate de către instanțe cu privire la motivele existente pentru prelungirea privării de libertate. Mai mult, motivarea nu a fost nici succintă și nici stereotipă și a luat în considerare desfășurarea cercetării judecătorești.

Având în vedere considerentele ce preced, Curtea a considerat că instanțele naționale au oferit motive suficiente și relevante pentru respingerea cererilor de înlocuire a măsurii arestului preventiv într-o măsură mai blândă, iar perioada arestului preventiv nu a fost excesiv de lungă.

Prin urmare, acest capăt de cerere a fost respins ca în mod vădit neîntemeiat.

2.5. Pretinsa încălcare a art. 8 din Convenție

Curtea a reiterat că în cauza Cășuneanu, în care a fost invocată o problemă identică, ocazie cu care Curtea a concluzionat că a existat o încălcare a art. 8 din Convenție, având în vedere că statul pârât nu și-a îndeplinit obligația de a păstra în condiții de  confidențialitate informațiile pe care le deține în scopul protejării dreptului reclamantului la viață privată și de asemenea, nu și-a îndeplinit obligația de a asigura reclamantului vreun mijloc pentru obține reparații din momentul în care i-au fost încălcate drepturile.

Curtea nu a considerat că în prezenta cauză este necesar să revină asupra acelor constatări.

Prin urmare, a existat o încălcare art. 8 din Convenție.

3. Satisfacția echitabilă

Reclamantul a solicitat suma de 375.203 RON reprezentând daunele materiale cauzate prin încălcare art. 5 par. 3 din Convenție, 4.000.000 EUR și 25.000 EUR reprezentând daunele morale cauzate prin încălcare art. 3 și 8 din Convenție.

Curtea nu a putut stabili nicio legătură de cauzalitate între încălcările constatate și daunele materiale solicitate și prin urmare aceste pretenţii au fost respinse. Totodată, i-a fost acordat reclamantului suma de 4.500 EUR cu titlu de daune morale.