<<< Toate categoriile

Lipsa unei anchete efective privind relele tratamente aplicate de poliţie şi încălcarea procedurii penale privind aducerea cu mandat la sediul parchetului în vederea ascultării - cauza Ghiurău c. României


JurisClasor CEDO - Noiembrie 2012, 25

Încălcarea art. 3 din Convenţie întrucât autorităţile nu au desfăşurat o anchetă efectivă în privinţa acuzaţiilor reclamantului că a fost supus unor rele tratamente de către poliţişti.

Încălcarea art. 5 par. 1 din Convenţie ca urmare a constatării încălcării procedurii penale privind aducerea cu mandat a reclamantului la parchet în vederea ascultării.

Neîncălcarea art. 5 par. 2 din convenţie, Curtea reţinând că un interval de opt ore până la aducerea la cunoştinţa reclamantului a motivelor privării sale de libertate a respectat cerinţa promptitudinii.

 

1. Situaţia de fapt reţinută în hotărârea din 20 noiembrie 2012 (cererea nr. 55421/10)

1.1 Versiunea reclamantului privind incidentul din data de 27 noiembrie 2006

Potrivit susţinerilor reclamantului, la data de 27 noiembrie 2006, în jurul orei 16:00, ofiţeri de poliţie din forţele speciale de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, l-au luat în custodie pe reclamant pentru a-l transporta de la Borş la Cluj, aprox. 200 km. Aceştia nu i-au prezentat vreun mandat sau alt document legal şi nici nu l-au informat pe reclamant cu privire la motivele reţinerii ori unde urma sa fie dus. Reclamantul a susţinut că în timp ce s-a aflat în custodie, a fost bătut de agenţii de poliţie până şi-a pierdut conştienţa. În consecinţă, reclamantul a avut nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă şi a fost transportat la Spitalul Huedin. În drum spre spital, reclamantul a fost lovit din nou şi încătuşat de poliţişti, în prezenţa avocatului său.

Poliţia Cluj l-a transportat de la Spitalul Huedin la Spitalul de Urgenţă Cluj, unde a rămas timp de 3 ore, în intervalul orar 21.15 - 00:00.

În jurul orei 00.45, deşi din cauza sedativelor date de medici reclamantul nu putea nici să vorbească, a fost transportat de la spital direct la sediul Poliţiei Cluj pentru a fi ascultat. Aici, reclamantul a fost informat pentru prima dată că era bănuit că în mod repetat a dat telefoane de ameninţare cu moartea unei persoane. Reclamantul a fost audiat până la ora 01.52.

1.2. Versiunea Guvernului

Ca urmare a unei anchete aflate în desfăşurare având ca obiect acuzaţia adusă reclamantului că a dat telefoane de ameninţare unui cetăţean din Cluj, la data de 27 noiembrie un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj a emis mandat de aducere pe numele reclamantului în vederea audierii acestuia.

La ora 16:00 reclamantul a fost încunoştinţat de poliţişti cu privire la existenţa mandatului de aducere pe numele său, reclamantul fiind de acord să-i însoţească pe aceştia la parchet. În drum spre Cluj, în apropiere de Huedin, reclamantul i-a informat pe agenţii de poliţie că nu se simte bine, a devenit agitat, prezentând simptomele unei crize de epilepsie. Agenţii de poliţie l-au transportat pe reclamant la cel mai apropiat spital din Huedin, unde a fost examinat şi a primit imediat tratament medical. În timp ce se afla în camera de consultaţie, reclamantul a avut un atac de panică şi a început să se lovească cu mâinile şi picioarele de pat; doi agenţi de poliţie au intervenit şi l-au imobilizat pentru a putea fi deconectat de la aparatele medicale.

Reclamantul a fost transportat cu ambulanţa de la Spitalul Huedin la Spitalul de Urgenţă Cluj în vederea continuării investigaţiilor medicale, care au avut loc între 21:00 şi miezul nopţii. Diagnosticul stabilit a fost traumatism abdominal şi excoriaţii.

Întrucât nu a fost necesară operarea reclamantului, acesta a plecat din spital şi s-a prezentat la poliţie pentru a fi audiat.

După ascultare, reclamantul a dat o declaraţie scrisă, în prezenţa avocatului, care abia era lizibilă.

1.3. Examinarea medico-legală

La data de 28 noiembrie 2006 S.M.L. Bihor l-a examinat pe reclamant, concluzionând că leziunile acestuia constând în excoriaţii pe partea superioară a abdomenului şi pe ambele şolduri puteau data din ziua anterioară, au fost cauzate cu un obiect dur şi necesitau pentru vindecare 4-5 zile.

Conform certificatului eliberat de Spitalul de Urgenţă Cluj la data de 19 decembrie 2006, reclamantul a fost spitalizat pentru trei ore, fiind diagnosticat cu traumatism cranian minor, traumatism abdominal şi excoriaţii, concluzia fiind: “Afirmativ agresiune”.

La data de 22 iunie 2009, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus faţă de reclamant o soluţie de netrimitere în judecată pentru fapta pentru care a fost cercetat, reţinând că nu existau probe de vinovăţie a acestuia.

1.4. Investigaţia desfăşurată cu privire la incident

La data de 7 decembrie 2006 reclamantul a formulat plângere penală împotriva a zece ofiţeri de poliţie, acuzându-i de comiterea infracţiunilor de arestare nelegală, abuz în serviciu, purtare abuzivă şi lipsire de libertate.

La data de 4 ianuarie 2007 avocata reclamantului, B.V., a dat o declaraţie scrisă cu privire la incidentul din data de 27 noiembrie 2006. Aceasta a declarat că directorul companiei unde lucra reclamantul a sunat-o în jurul orei 16:00 şi a informat-o cu privire la faptul că două echipaje de poliţie l-au luat în custodie pe reclamant. Aceasta l-a sunat pe reclamant, care a confirmat că se afla în custodia poliţiei. Avocata a susţinut că i-a auzit pe poliţişti înjurându-l şi lovindu-l pe reclamant. Din convorbire, avocata a înţeles că reclamantul nu se simţea bine, astfel că a decis să-l însoţească. Avocata a sunat la serviciul de ambulanţă şi a descoperit că reclamantul fusese transportat de Spitalul Huedin. Când l-a întâlnit pe reclamant, acesta era conectat la aparate şi supravegheat de trei poliţişti de la Poliţia Cluj. Avocata a susţinut că i-a observat pe poliţişti lovindu-l pe reclamant întrucât acesta a refuzat să rămână în pat. Avocata l-a însoţit pe reclamant la Spitalul de Urgenţă Cluj şi la sediul poliţiei, unde l-a asistat în timpul audierii.

La data de 12 martie 2007, plângerea penală formulată de reclamant a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

La data de 6 februarie 2008, patru dintre ofiţerii de poliţie acuzaţi de reclamant au fost audiaţi de procuror, declaraţiile lor scrise fiind identice.

La data de 12 februarie 2008, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus o soluţie de netrimitere în judecată cu motivarea că nu existau probe cu privire la infracţiunile de a căror comitere erau acuzaţi, întrucât reclamantului i s-a prezentat mandatul de aducere în drum spre Spitalul de Urgenţă Cluj, iar intervenţia agenţilor de poliţie la spital a fost necesară deoarece acesta a avut un atac de panică şi trebuia deconectat de la aparate.

Plângerea reclamantului împotriva soluţiei de netrimitere în judecată a fost respinsă de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj la data de 1 august 2008.

La data de 15 ianuarie 2009 Curtea de Apel Cluj a respins plângerea reclamantului ca tardivă.

La data de 18 mai 2009 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul constatând că a fost greşit respinsă plângerea ca tardivă, a casat sentinţa atacată şi a dispus rejudecarea fondului cauzei de Curtea de Apel Cluj.

La data de 2 noiembrie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a strămutat cauza la Curtea de Apel Ploieşti.

La data de 19 ianuarie 2010, Curtea de Apel Ploieşti a admis plângerea reclamantului şi a trimis cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj în vederea continuării cercetărilor. Curtea de apel, în sentinţa rămasă definitivă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a reţinut că procurorul nu a explicat din ce motiv a audiat doar patru din cei zece poliţişti acuzaţi, a constatat că declaraţiile poliţiştilor erau identice şi nu au fost luate în calcul înscrisurile prezentate de reclamant din care rezulta că a suferit leziuni.

La data de 18 ianuarie 2011, procurorul i-a ascultat pentru prima dată pe ceilalţi şase ofiţeri de poliţie implicaţi în incidentul din data de 27 noiembrie 2006.

La data de 21 aprilie 2011, avocata reclamantului a declarat în scris că nu numai că a auzit la telefon cum reclamantul era agresat de poliţişti, dar ulterior a şi observat urme de leziuni pe corpul acestuia. De asemenea, a precizat că, deşi a solicitat în mod repetat că vadă dispoziţia de aducere a reclamantului, a observat mandatul de aducere în dosar abia doi ani mai târziu.

La data de 22 august au fost reaudiaţi ceilalţi doi agenţi de poliţie ce fuseseră audiaţi anterior la data de 6 februarie 2008.

La data de 25 august 2011 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a dispus din nou o soluţie de netrimitere în judecată faţă de agenţii de poliţie, reţinând că aceştia au acţionat cu respectarea legii.

La data de 21 septembrie 2011, procurorul general a respins plângerea reclamantului cu motivarea că leziunile menţionate în certificatul medico-legal au fost autoprovocate de reclamant în timp ce simula că suferă de o criză de epilepsie.

Prin sentinţa din data de 11 noiembrie 2011 Curtea de Apel Ploieşti a admis plângerea reclamantului şi a dispus trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale faţă de cei zece agenţi de poliţie, constatând că nu a fost respectată decizia din data de 19 ianuarie 2010.

Ancheta penală este în curs, nefiind dată încă o soluţie.

 

2. Aprecierile Curţii

Reclamantul a invocat încălcarea art. 3 din Convenţie, arătând că a fost bătut de poliţişti la data de 27 noiembrie 2006, iar autorităţile nu au desfăşurat o anchetă efectivă în privinţa acestor acuzaţii.

Invocând încălcarea art. 5 par. 1 din Convenţie, reclamantul s-a plâns că a fost în mod nelegal privat de libertate de către poliţişti între 27 noiembrie 2006, ora 4 p.m. şi 28 noiembrie 2006, ora 2 a.m.

Reclamantul, invocând încălcarea art. 5 par. 2 din Convenţie, s-a plâns că nu a fost informat prompt cu privire la motivele privării sale de libertate.

2.1. Asupra art. 3 din Convenţie

Curtea a reamintit că, potrivit jurisprudenţei sale, pentru a intra sub incidenţa art. 3 din Convenţie, relele tratamente trebuie să atingă un minimum de severitate, care se apreciază în raport de circumstanţele cauzei, precum durata tratamentului, efectele fizice şi psihice şi, în anumite cazuri, sexul, vârsta şi starea de sănătate a victimei (inter alia, Price c. Marii Britanii, nr. 33394/96; Mouisel c. Franţei, nr. 67263/01; Naumenko c. Ucrainei, nr. 42023/98, din 10 februarie 2004; Gäfgen c. Germaniei [MC], nr. 22978/05).

Pentru ca o pedeapsă sau tratament să fie calificate drept “inumane” sau “degradante”, suferinţa sau umilinţa provocate trebuie să depăşească ceea ce este inerent unui tratament sau pedeapsă aplicate legal (Labita c. Italiei [MC], nr. 26772/95).

Curtea a constatat că reclamantul, atunci când a fost preluat de poliţie în custodie, avea o stare de sănătate bună, însă la momentul eliberării, prezenta excoriaţii pe abdomen şi pe şolduri, leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 4-5 zile îngrijiri medicale. Dată fiind natura şi severitatea leziunilor suferite de reclamant şi circumstanţele în care acestea s-au produs, Curtea a reţinut că este credibilă plângerea reclamantului sub aspectul incidenţei art. 3 din Convenţie, în latura sa substanţială.

Curtea a reiterat că atunci când o persoană formulează o plângere credibilă în sensul că a fost supusă unor rele tratamente de către agenţi de poliţie sau alţi agenţi ai statului, trebuie deschisă o anchetă oficială, aptă să ducă la identificarea şi pedepsirea celor responsabili, în caz contrar agenţii statului care abuzează de drepturile celor aflaţi în supravegherea lor bucurându-se de impunitate virtuală (Assenov şi alţii c. Bulgariei, 28 octombrie 1998).

Curtea a observat că reclamantul se află în posesia a două certificate medicale ce atestă că a suferit leziuni în timp ce se afla în custodia poliţiei, situaţie în care a reţinut că revenea Guvernului sarcina combaterii declaraţiilor victimei, ale avocatei acestuia, precum şi a menţiunii din certificatele medicale.

Curtea şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la modul în care a fost desfăşurată ancheta: au fost necesare câteva luni pentru înregistrarea plângerii reclamantului; primele declaraţii ale celor patru din 10 agenţi de poliţie şi ale avocatei reclamantului au fost luate la data de 6 februarie 2008, pentru ca la data de 12 februarie 2008 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj să dea soluţia de netrimitere în judecată.

La data de 19 ianuarie 2010, după aproape patru ani de la formularea plângerii penale, Curtea de Apel Ploieşti a observat deficienţele investigaţiei şi a trimis cauza procurorului pentru continuarea cercetărilor. La data de 18 ianuarie 2011, după patru ani de la data incidentului, procurorul i-a audiat pentru prima dată pe toţi agenţii de poliţie pentru a decide din nou o soluţie de netrimitere în judecată.

Constatând că procurorul nu a respectat indicaţiile Curţii din sentinţa penală din 19 ianuarie 2010, la data de 11 noiembrie 2011, Curtea de Apel Ploieşti a desfiinţat soluţia de netrimitere în judecată şi a retrimis cauza Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj.

În acest context Curtea a observat că probele esenţiale nu au fost strânse sau au fost strânse cu mare întârziere de procuror, în ciuda dispoziţiilor clare date de Curtea de Apel Ploieşti, care de două ori a trimis cauza parchetului pentru continuarea cercetărilor.

Curtea a constatat că procurorul nu a audiat şi alţi martori prezenţi la incident, precum personalul medical ori pacienţii spitalului, şoferul ambulanţei sau asistenta medicală care l-a însoţit pe reclamant de la Spitalul Huedin la Spitalul Cluj.

Curtea a constatat cu îngrijorare că procurorul a înlăturat declaraţiile avocatei reclamantului, prezentă la incident, fără a explica din ce motiv a considerat că declaraţiile acesteia sunt mai puţin credibile decât cele ale ofiţerilor de poliţie implicaţi în incident.

De asemenea, Curtea a reţinut că nu au fost analizate în mod adecvat concluziile medicilor care l-au examinat pe reclamant.

În concluzie, raportat la deficienţele constatate mai sus şi la împrejurarea că după mai bine de cinci ani de la formularea plângerii de către reclamant nu a fost dată o hotărâre definitivă cu privire la fondul cauzei, Curtea a reţinut că autorităţile nu au desfăşurat o anchetă efectivă în privinţa acuzaţiilor reclamantului că a fost supus unor rele tratamente şi a fost încălcat art. 3 din Convenţie.

2.2. Asupra art. 5 par. 1 din Convenţie

Curtea a constatat că nu este contestată de către părţi împrejurarea că la data de 27 noiembrie 2006, ora 16:00 reclamantul a fost ridicat de poliţie din locuinţa lui din localitatea Borş şi transportat la Cluj, unde era în desfăşurare o anchetă penală faţă de el, fiind eliberat la data de 28 noiembrie 2006, ora 02:00.

Curtea a observat că, în timp ce reclamantul a susţinut că a fost obligat de poliţişti să-i însoţească, Guvernul a susţinut că reclamantul a făcut acest lucru de bună voie. Constatând că reclamantul a fost păzit de poliţişti continuu şi că pe drumul de la Borş la Cluj acesta nu a putut să plece, precum şi faptul că a fost păzit în ambulanţa de la Spitalul Huedin la Spitalul Cluj, Curtea a concluzionat că reclamantul a fost privat de libertate în sensul art. 5 par. 1 din Convenţie.

În examinarea aspectului dacă privarea de libertate s-a făcut potrivit procedurii prevăzute de lege, Curtea a reţinut că temeiul legal al luării în custodie a reclamantului a fost art. 183-184 C.pr.pen.

În acest context, Curtea a observat că reclamantul a susţinut că nu a fost citat de parchet în procedura aflată în desfăşurare faţă de el, iar Guvernul nu a produs vreo dovadă a citării reclamantului, spre exemplu copia citaţiei. Totodată, dacă au existat motive pentru aducerea reclamantului cu mandat de aducere chiar fără o prealabilă citare, conform art. 183 alin. 2 C.pr.pen, asemenea motive nu au fost indicate, fiind încălcată astfel procedura penală.

Totodată, Curtea a remarcat că există contradicţii cu privire la aducerea cu mandat a reclamantului. Astfel, în timp ce procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj a reţinut că, dată fiind ancheta penală în desfăşurare, aducerea reclamantului cu mandat de aducere era necesară pentru ascultarea acestuia de îndată, chiar şi fără citarea prealabilă, Procurorul General din cadrul aceluiaşi parchet a reţinut că mandatul de aducere a fost emis întrucât, deşi legal citat, reclamantul a refuzat să se prezinte la poliţie pentru a fi audiat.

Curtea şi-a exprimat îndoiala că era necesară privarea de libertate a reclamantului pentru a fi însoţit pe o distanţă de 200 km de către 10 poliţişti în vederea audierii într-o anchetă penală care s-a finalizat cu netrimiterea lui în judecată pe motiv că vinovăţia lui nu putea fi dovedită.

În concluzie, a fost încălcat art. 5 par. 1 din Convenţie.

2.3. Asupra art. 5 par. 2 din Convenţie

Curtea a constatat că părţile sunt de acord cu privire la faptul că reclamantul a fost informat cu privire la acuzaţiile ce i se aduc la sosirea la Secţia de Poliţie Cluj, după opt ore de la ridicarea lui din localitatea de domiciliu.

Curtea a reamintit că o persoană trebuie informată la momentul privării de libertate sau imediat după ori să fie în măsură să deducă motivele privării de libertate din desfăşurarea interogatoriului în decurs de câteva ore de la arestare; a se vedea în acest sens jurisprudenţa Curţii: cauza Fox, Campbell şi Hartley c. Regatului Unit, 30 august 1990, în care s-a considerat că a fost respectată cerinţa promptitudinii pentru un interval de aproximativ şapte ore de la arestare până la furnizarea informaţiilor necesare, şi cauza Čonka c. Belgiei, nr. 51564/99, în care s-a constatat că nu a existat o încălcare a articolului menţionat în situaţia în care au fost furnizate motivele arestării pe scurt la momentul privării de libertate, completate în scris două zile mai târziu.

În acest context, Curtea a reţinut că intervalul de opt ore a respectat cerinţa promptitudinii prevăzută de art. 5 par. 2.

În concluzie, nu a existat o încălcare a art. 5 par. 2 din Convenţie.

2.4. Asupra altor pretinse încălcări

Curtea a respins ca nefondată cererea reclamantului de a se constata încălcarea art. 6 par. 1 din Convenţie pe motiv că instanţele naţionale nu ar fi dat dovadă de imparţialitate.

 

3. Satisfacţia echitabilă

Curtea a dispus ca statul pârât să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, suma de 9.750 EUR, cu titlu de daune morale şi suma de 4.398 EUR, cu titlu de cheltuieli.