<<< Toate categoriile

Decizia de inadmisibilitate din cauza Agneta Majtenyi și Ildiko Majteneyi împotriva României. Neîncălcarea principiului securităţii juridice în situaţia unei singure hotărâri judecătorești irevocabile pronunţate în sens contrar celei din cauza reclamantelor


JurisClasor CEDO - Ianuarie 2014, 29

Prin decizia de inadmisibilitate din 3 decembrie 2013 din cauza Agneta Majtenyi și Ildiko Majteneyi împotriva României (cererea nr.28285/05) s-a constatat neîncălcarea de Statul român a prevederilor art.6 par.1 și 14 din Convenție și a art.1 din Protocolul nr.1 adițional la Convenție, sub aspectul pretinsei divergenţe de jurisprudenţă, în materia anulării contractelor de vânzare-cumpărare încheiate în baza Legii nr.112/1995.

 

Prezentarea deciziei

Petenții locuiau împreună cu mama lor într-un apartament închiriat de la stat într-un imobil naționalizat. În 1997 mama reclamanților a cumpărat apartamentul de la stat, în baza Legii nr.112/1995.

Subsecvent, fostul proprietar al imobilului naționalizat a formulat acțiune în anularea contractului și recuperarea posesiei. Prin o decizie irevocabilă din 7 februarie 2005, Curtea de Apel București a admis în parte acțiunea reclamantului și a obligat pe petenți să predea posesia apartamentului către acesta, deși a apreciat că actul de vânzare-cumpărare încheiat era valabil. Curtea a reținut că imobilul naționalizat a fost preluat de Stat fără titlu și a acordat prevalență proprietarului inițial.

Petenții s-au plâns, în baza art.6 par.1 din Convenție, pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil, deoarece aceeași Curte de Apel a emis o decizie contradictorie într-o cauză identică referitoare la o acțiune formulată împotriva altor cumpărători privind alt apartament din aceeași clădire naționalizată. De asemenea, s-au plâns, în baza art.1 Protocolul nr.1 adițional la Convenție, de pierderea dreptului lor de proprietate, câtă vreme instanțele naționale i-au obligat să predea reclamantului posesia apartamentului. Totodată, au invocat discriminarea în baza art.14 coroborat cu art.6 par.1 din Convenție, argumentată de aspectul că aceeași Curte de Apel a pronunțat decizii contradictorii într-un dosar identic înregistrat împotriva cumpărătorilor unui apartament din aceeași clădire naționalizată.

Curtea a reiterat că nu intră în atribuțiile sale să se pronunțe asupra erorilor de fapt ori drept ale instanțelor naționale, decât dacă și în măsura în care aceste erori au înfrânt drepturile și libertățile protejate de Convenție (García Ruiz c. Spaniei, cererea nr.30544/96, par.28). Revine în primul rând autorităților naționale, în speță instanțelor, să rezolve problemele de interpretare a legislației naționale. Rolul Curții este de a verifica dacă efectele unei asemenea interpretări au fost compatibile cu prevederile Convenției, dacă acestea au fost în mod evident arbitrarii, când Curtea poate pune în discuție interpretarea legii naționale de către instanțele naționale (Nejdet Şahin și Perihan Şahin c. Turciei, hotărârea din 20 octombrie 2011, nr.13279/05, par.49-50).

Divergențele de jurisprudență pot apărea între instanțe ca parte a procesului de interpretare a prevederilor legale prin aplicarea prevederilor la situațiile concrete. Asemenea divergențe se pot ivi în cadrul aceleiași Curți. Această situație, în sine, nu poate considerată contrară Convenției.

În vederea stabilirii condițiilor în care deciziile contradictorii ale instanțelor naționale aduc atingere dreptului la un proces echitabil, garantat de art.6 par.1 din Convenție, Curtea va trebui să examineze dacă există "divergențe profunde și persistente" în jurisprudența instanțelor naționale (Albu și alții c. României, par.34, hotărârea din 10 mai 2012).

În cauză, Curtea a notat că petenții au depus doar o copie a unei singure decizii contradictorii a Curții de Apel privind anularea unor contracte încheiate în baza Legii nr.112/1995.

În asemenea circumstanțe, nu se poate afirma că a existat o divergență profundă și persistentă în cauze relevante. Având în vedere acest aspect, Curtea nu a identificat niciun motiv să examineze dacă legea națională conține prevederi pentru soluționarea acestor divergențe, dacă aceste prevederi au fost aplicate și dacă au avut efect.

Curtea a adăugat că această cauză trebuie distinsă de cauza Tudor Tudor c. României, în care a observat că aceeași Curte de Apel a pronunțat interpretări contradictorii privitoare la relevanța bunei-credințe în încheierea contractelor cu Statul, însă în prezenta cauză nu a existat nicio dovadă a unor decizii contradictorii. De asemenea, în cauza Tudor Tudor, Curtea a stabilit că principiul securității juridice a fost încălcat ca urmare a intervenției Procurorului General în dosar, prin formularea unei căi extraordinare de atac care în sine a încălcat principiul menționat.

Curtea a reținut, în fine, că petenții din cauza prezentă au beneficiat de o procedură contradictorie în care au avut posibilitatea să aducă dovezile pe care le considerau necesare și să prezinte argumentele lor, în mod corespunzător examinate de instanțe. În același timp, concluziile instanțelor și interpretarea legii naționale nu au putut fi apreciate ca fiind în mod manifest arbitrare ori nerezonabile.

Pentru toate aceste considerații, Curtea a considerat că plângerea petenților este în mod vădit nefondată și trebuie respinsă ca inadmisibilă, în temeiul art.35 par.3 și 4 din Convenție.